Sfaturi pentru tinerii farmacisti- Interviu cu un viitor farmacist

Interviu cu un student farmacist– Bianca Băluță

 #Motivul esențial pentru care am aplicat la această facultate a fost dorința de a face bine și de fi parte dintr-un bine mai mare, așa cum văd eu binele

#Fiecare om pe care l-am întâlnit în parcursul profesional și care m-a inspirat, m-a ajutat să cresc câte puțin din diferite  perspective

Cred că viitorul profesiei de farmacist trebuie construit, cărămidă cu cărămidă și nu trebuie lăsat să se întâmple pur și simplu.

Atuurile unui farmacist ar trebui să fie capacitatea ridicată de empatizare cu oamenii, gândirea sistemică, și sinteza și analiza prin corelații.

 

Bianca Băluță – studentă la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”, București crede cu tărie ca avem nevoie de oameni care să crească alți oameni. A învățat să coordoneze 13 oameni din toată țara, a învățat să susțina un punct de vedere care să reprezinte opinia tuturor studenților pe care îi reprezentă, cum să pledeze în fața autorităților pentru profesia de farmacist pentru a arăta că suntem un pilon în sistemul de sănătate in cadrul Federației Asociațiilor Studenților Farmaciști din România unde a ocupat funcția de Președinte.

A experimentat industria farmaceutica in cadrul mai multor programe de internship si are planuri marete pentru viitor.

Bianca Băluță
Bianca Băluță

  • Cum ți-ai început cariera? Cine anume te-a călăuzit către Facultatea de Farmacie?

 Motivul esențial pentru care am aplicat la această facultate a fost dorința de a face bine și de fi parte dintr-un bine mai mare, așa cum văd eu binele. De a-i ajuta pe cei care au nevoie. Atunci când aleg să mă implic în proiecte, să urmez anumite cursuri sau să iau parte la diverse experiențe de învățare, o fac datorită unui cumul de motive bine întemeiate și analizate, în funcție de context. Ce cred că e important e să îți dai seama care din acele motive este esența, care este cel care îți face inima să bată mai tare și te entuziasmează, care este cel care luat separat te-ar motiva să te trezești dimineața.

  • Cine te-a inspirat?

Am avut oameni care m-au inspirat în anumite momente și oameni care mă inspiră în continuare. Prima persoană care m-a inspirat a fost mătușa mea, care era farmacistă și care mi-a insuflat cumva puterea de a face mereu mai mult decât ai face de obicei, pentru cei din jurul tău. Fiecare om pe care l-am întâlnit în parcursul profesional și care m-a inspirat, m-a ajutat să cresc câte puțin din diferite  perspective. Nu zic modele, pentru că rezonez foarte mult cu ce zice un prieten, Tedy Necula : “Nu căuta modele, caută doar inspirație, fiindcă e greu să găsești pe cineva cu care să fii în acord total.”Dacă vrem să creștem ca societate, să ne dezvoltăm oamenii și să aducem o schimbare, în orice domeniu, cred că este foarte important să avem oameni care inspiră. În schimb, sunt de acord cu mentoratul și de aceea, de aproximativ un an am un mentor, care m-a încurajat și ajutat extrem de mult în tot traseul meu profesional și personal.

Cred cu tărie ca avem nevoie de oameni care să crească alți oameni. Avem nevoie să știm că nu suntem singuri și că putem face mai mult împreună, decât putem face singuri.

  • Care sunt valorile tale cele mai importante și cum ți-au influențat acestea deciziile profesionale?

Valorile în care eu cred foarte mult și după care mă ghidez sunt integritatea, respectul, învățarea și bunătatea. Primele două mă ajută în a lua decizii în acord cu principiile mele, mă ajută să-mi păstrez coloana vertebrală dreaptă și să fiu împăcată cu acțiunile pe care le întreprind. Învățarea mi-e esențială pentru evoluție, mă ajută să fiu autonomă în a-mi construi propriul parcurs profesional, ajutându-mă astfel să fiu mult mai conștientă de el.

Bunătatea, nu am lăsat-o degeaba la final. Am lăsat-o fiindcă e cumva cea care are viziunea macro asupra celorlalte. Ea stă la baza de ce-ului meu.

  • Cum vezi viitorul tău profesional?

Cred că viitorul profesiei de farmacist trebuie construit, cărămidă cu cărămidă și nu trebuie lăsat să se întâmple pur și simplu. Nu e ușor, dar ce știu e că e nevoie de noi toți pentru asta.Cred mult în oamenii care nu doar setează aceste așteptări și așteaptă ca alții să le îndeplinească, ci construiesc la a le face să se întâmple. Cam așa se întâmplă și cu așteptările mele. 

În ceea ce privește viitorul meu profesional, vreau să mă situez în procesul de construcție de care vorbeam mai sus, după ce voi acumula expertiza necesară. Vreau să urmez un master în afara țării pe partea de health economy și apoi să vin să aplic tot ce am învățat.

  • Cum percepi profesia de farmacist azi?

Punctul meu de vedere este mereu foarte sincer, așa că voi spune că profesia de farmacist s-a degradat și exercitarea ei nu reflectă deloc scopul ei principal. De la colegii mai experimentați mă aștept să văd mai multă implicare în a schimba ceva, mai multă ieșire din zona de confort, mai multă colaborare și dorință de a-i dezvolta pe cei mai mici.

În acest moment, profesia de farmacist devine din ce în ce mai superficială, mutându-se focusul de pe pregătirea unor profesioniști, pe cu totul și cu totul alte interese. Ceea ce e trist. Diferențele mari sunt la nivelul de pregătire, metode de predare, materiale, dotări ale facultăților și repet, există un deficit extrem de mare de oportunități de dezvoltare ale farmaciștilor.

  • Ce te vezi făcând în continuare?

Îmi doresc o comunitate de farmaciști activi social, civic, care să își poată apăra profesia, oameni dornici de implicare și dornici la renunțe la competitivitarea atât de mult cultivată de sistem, în schimbul a unui cumul de resurse puse împreună pentru a construi ceva mai mare.

Mă văd în continuare în sistemul farmaceutic din România, contribuind și construind la o variantă mai bună a lui.

  •  De unde obținem informații despre posibilități de dezvoltare a carierei?

Oportunitățile de dezvoltare sunt multe. Ceea ce e trist este că nu le aflăm din sistemul educațional. Le aflăm de la ONG-uri de profil, cum este Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România, organizații europene sau alte organizații din afara domeniului farmaceutic.

  • Cât de mult investești în propria educație?

Părerea mea este că investesc resurse în educația din afara facultății, resurse care îmi sunt întoarse înzecit. Momentan sunt Alumnus al Universității Alternative, după 2 ani de studenție în paralel cu Facultatea de Farmacie. La Universitatea Alternativă m-am format ca om, am învățat cum să învăț, că fiecare din noi avem stiluri diferite în care învățăm, am învățat management, leadership, gândire strategică de la profesioniști care practică în fiecare zi ceea ce predau și nu în ultimul rând, am învățat ce înseamnă o comunitate de oameni care vor să construiască. Pe lângă acestea, mai iau parte la proiecte din domeniul sănătății, la proiecte sociale și fac partea din comunitatea Aspen România. Rezultatele se văd în acțiuni, nu în note. Acolo cred că e cel mai relevant să se vadă.

  •  Care sunt resursele tale pentru dezvoltare?

Pentru a ști să alegi, trebuie să te cunoști foarte bine pe tine, să îți știi nevoile. Acestea le-am descoperit tot în mediul Universității Alternative. Am descoperit astfel că învăț foarte mult de la oameni mai experimentați ca mine, astfel i-am căutat, le-am scris, am stat pe lângă ei, am căutat contexte de învățare: dezbateri, conferințe, discuții etc

  • Care sunt atuurile unui farmacist?

Atuurile unui farmacist ar trebui să fie capacitatea ridicată de empatizare cu oamenii, gândirea sistemică, și sinteza și analiza prin corelații.

  • Care sunt punctele slabe ale profesiei de farmacist?

Voi enumera puncte slabe corelate cu realitatea din prezent: lipsa unei viziuni asupra unui sistem farmaceutic, selecția oamenilor care aplică la facultate, oportunitățile puține de lifelong learning din România

  • Povestește-ne despre experiența și implicarea ta în organizațiile studențești.

Experiența și implicarea mea în ONG-urile studențești durează deja de 4 ani, fiecare an ajutând și punând o cărămidă la ceea ce sunt eu azi. Cu bucurie, onoare și multă recunoștință spun că anul cel mai relevant pentru evoluția mea a fost cel în care am coordonat echipa națională a Federației Asociațiilor Studenților Farmaciști din România. Am învățat să coordonez 13 oameni din toată țara, am învățat să susțin un punct de vedere care să reprezinte opinia tuturor studenților pe care îi reprezentăm, cum să pledez în fața autorităților pentru profesia de farmacist și să arăt că suntem un pilon în sistemul de sănătate. Da, a fost un an în care am crescut de 10 ori mai mult.

Bianca Baluta
Bianca Baluta
  • Care este cea mai utilă lecție de viață?

Cea mai utilă experiență de viață a fost aceea de a învăța să fiu independentă, să învăț să mă descurc singură. Din punctul de vedere profesional o experiență interesantă a fost cea de anul trecut, atunci când am avut așteptări mari, de schimbat tipare de gândire, de ajutat la conștientizarea realității de către toți studenții pe care îi reprezentăm și așteptări de a-i vedea pe toți implicați în aceeași măsură. M-am liniștit între timp, nu m-am resemnat, dar am realizat că e ok să faci o bulă și de 10 oameni care vor să schimbe, pentru ca mai apoi fiecare din cei 10 să mai mărească bula cu câte 1-2 oameni. Apropo de asta, e un citat al Ursulei K. Le Guin care îmi place foarte mult: “You cannot buy the revolution. You cannot make the revolution. You can only be the revolution. It is in your spirit or it is nowhere.”

  • Ai mai alege această profesie?

Cel mai probabil aș alege-o din nou, doar că de data asta mult mai conștient și mult mai sigură pe misiunea profesională. Asta dacă aș avea mintea de acum.

  • Cum decurge o zi din viața ta?

Merg la un internship part time, iar seara dacă nu sunt la Universitatea Alternativă unde facem proiecte de comunitate și educaționale, probabil mă văd cu oameni cu care discut idei de proiecte.

  • Cum reușești să găsești timp liber și cum îl fructifici?

Timpul a fost un adversar pentru mine anul trecut, fiindcă nu puteam găsi un echilibru între viața profesională și cea personală. Acum lucrez la asta și reușesc să mă bucur și de timpul liber, să mă plimb, să citesc, să călătoresc și să stau în preajma celor dragi.

  • Care este motivatia ta?
Bianca Băluță
Bianca Băluță

Dorința de a face bine. Acesta este de ce-ul meu. Nu uit niciodată de ce am început ce am început. Mă motivează foarte mult și mă entuziasmează oamenii cu care mă înconjor. De aceea am învățat să îi aleg cu grijă.

  • Ce ți-ai fi dorit să știi când erai la început de drum?

va fi multă muncă pentru o schimbare benefică farmaciștilor și că va fi nevoie de oameni care să se implice. Cu o singură condiție-va fi doar la noi să facem ceva. Cred că mă dezmeticeam mai repede.

Mi-a spus cineva pe care apreciez foarte mult, să nu mă mai supăr pe mine pentru faptul că îmi pasă prea mult de ce se întâmplă, fiindcă asta înseamnă că am capul pe umeri și inima unde trebuie și doar în acest fel îmi voi găsi motivația să construiesc în continuare.

  • Care este ritualul tău zilnic?

În fiecare dimineață mă trezește alarma și mă ridic în primele 2 secunde de când a sunat.  Sunt mult mai productivă dimineața.

Iau mesele la ore fixe, în principal cele de prânz și seară, iar în restul zilei fie merg la facultate, fie la internship, fie la Universitatea Alternativă (aici de obicei merg seara și în weekend).

Ascult multă muzică în căști, atunci când merg undeva, fiindcă mă relaxează.

Seara mă relaxez cu o carte, un serial, un articol, un ted talk, înainte să adorm.

Vorbesc cu părinții de cel puțin 3 ori pe zi.

  • Cine te inspiră?

În general mă inspiră gândirea constructivă și bunătatea. Cred foarte mult în oamenii care mereu vor să construiască spre mai bine și care nu se mulțumesc doar să critice.

Nu știu dacă sunt relevante numele, dar am 3 persoane care mă inspiră în acest moment:

  • Actuala mea șefă – Doamna Ioana Bianchi
  • O farmacistă, expertă în politici farmaceutice – Farm. Ioana Ursu
  • Cel mai bun și onest om pe care îl cunosc – Vlad Voiculescu

Sfaturi pentru viitorii studenți

  • Pregătiți-vă pentru un traseu greu, dar dublat de mult frumos
  • Implicați-vă și în acțiunile extracurriculare oferite de ONG-uri
  • Fiți curioși să aflați toate oportunitățile acestei profesii

Sfaturi pentru tinerii farmaciști

  • Colaborați și învățați să construiți împreună, dacă vreți să faceți lucruri mari
  • Implicați-vă activ și ieșiți-vă constant din zona de confort
  • Păstrați-vă coloana vertebrală dreaptă și conștiința împăcată

###

Vă mulțumim pentru interesul aratat! Dacă ați găsit acest interviu util, interesant sau inspirațional, vă invit să ne lăsați comentariile voastre mai jos sau aici.

Pentru alte interviuri și pastile de inspirație urmariti-ne pe site sau pe pagina noastră de Facebook.

Facebook Comments
1 COMMENTS FOUND

leave your comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright by PharmaPro