Sfaturi pentru tinerii farmacisti – Interviu cu un farmacist

Interviu cu un farmacist – Lector universitar Dr. Farm. Alice Piperea

 

# Să aleagă această profesie din inimă, nu pentru bani

# Trebuie să înveți din nereușite, ca să poți să crești

# Nu există o rețetă universală a succesului și fiecare în parte trebuie să și-o găsească sau să și-o construiască singur

 

A absolvit Facultatea de Farmacie din cadrul UMF Carol Davila din București, finalizând cursurile de licență cu media anilor I-V 10.00, în calitate șef de promoție.

Este farmacist specialist în laborator farmaceutic şi doctor în ştiinţe farmaceutice. Are o mare pasiune pentru domeniul farmaceutic, chimie şi profesia didactică şi se consideră o norocoasă pentru ca face exact ceea ce îi place: este Lector universitar la Facultatea de Farmacie a Universității Titu Maiorescu din București şi le predă studenţilor ceea ce îi place mai mult şi mai mult: Toxicologia și Chimia analitică, două discipline de maximă importanță pentru profesia de Farmacist. Chimia Analitică stă la baza a aproape tuturor disciplinelor farmaceutice de laborator, iar Toxicologia este cea mai complexă știință farmaceutică, ce reunește în studiul său cunoștințe din absolut toate celelalte științe farmaceutice.

Are experienţă atât în farmacia de circuit deschis, cât şi în industria farmaceutică, laboratorul de analize toxicologice şi nu în ultimul rând, în mediul universitar.

Se perfecţionează continuu prin cursuri postuniversitare de formare profesională, participare la conferinţe şi congrese în domeniu, cercetare ştiinţifică şi prin documentare proprie, pentru că este foarte perseverentă şi îi place să înveţe lucruri noi. Este un foarte bun autodidact. Scrie cărţi, cursuri universitare, lucrări practice universitare (până acum are publicate 15 cărți didactico-științifice în calitate de unic autor și încă una în curs de publicare), îi învaţă pe alţii chimie, este creativă şi implicată în activităţi ştiinţifice. Îi place să crească, pentru că fiecare etapă a vieţii cere o nouă versiune personală.

Reprezintă cu mândrie profesia de farmacist, pe care o promovează şi o susţine neîncetat.

Este adepta unui stil de viaţă sănătos şi promovez respectivul stil de viaţă.

 

  • Cum ți-ai început cariera și ce anume te-a călăuzit către Facultatea de Farmacie? 

Totul a început cu pasiunea mea pentru chimie încă din clasa a VII-a, pe care mi-a insuflat-o D-na Profesor de la clasă, o profesoară foarte exigentă cu care țin și acum legătura. Drumul pe care l-am parcurs a fost foarte sinuos, întrucât ai mei nu au fost de acord să urmez chimia, în consecință nu m-au ajutat cu lecții particulare, ba mai mult decât atât, au încercat practic să îmi pună piedici înscriindu-mă la profil real (matematică-informatică, informatică intensiv) în speranța că poate 6 ore de matematică pe săptămână, 7 ore de informatică și 4 ore de fizică vor ucide încet (dar sigur) pasiunea mea pentru chimie. M-am descurcat cu brio la profil real, dar mi-aș fi dorit doar științele naturii. Cu doar o oră de chimie pe săptămână la liceu, am reușit singură să îmi dezvolt spiritul autodidact și să învăț singură pentru olimpiade din manuale, tratate (Nenițescu) și cursurile de facultate ale profesorilor mei de liceu. Și așa am ajuns și la Olimpiada Națională de Chimie.

Deasemenea, încă din clasa a XI-a am început să particip la simpozioane și congrese în domeniu, care mi-au lărgit viziunea.

Eu doream să fac Facultatea de Chimie, iar ai mei și-ar fi dorit pentru mine Medicina sau Automatica (având în vedere că eram foarte bună la programare, întrucât studiasem intensiv informatica). Am urmat calea de mijloc, și anume Farmacia, undeva la mijloc între medicină și chimie. Ai putea spune că a fost un mijloc de a împăca și capra și varza, însă eu am vazut farmacia ca o chimie aplicată în domeniu medical. Și nu m-am înșelat.

Faptul că am urmat Farmacia a fost mai mult o conjunctură decât un vis, pentru că marele meu vis a fost chimia. Dar nu regret deloc decizia pe care am luat-o. A fost mult mai bine așa.

 

  • Cine te-a inspira ai avut mentori?

Din punctul meu de vedere avem nevoie de mentori, respectiv persoane care să ne inspire sau care să ne motiveze, cel puțin la începutul carierei.

Pasiunea pentru chimie mi-a insuflat-o profesoara din școala generală, însă continuitatea participării la olimpiade în fiecare an de liceu s-a realizat prin prisma faptului că am fost inspirată de un tânăr profesor de la Facultatea de Chimie, pe care l-am purtat în minte mereu ca model de inteligență absolută și perseverență. De aceea, în clasa a XI-a și a XII-a, după orele de liceu participam și la cursurile facultății de chimie, ținute de acest profesor.

Primul meu model de perseverență a fost tata, și el șef de promoție (dar în calitate de absolvent al electrotehnicii). Am fost crescută în regim de ordine și disciplină, de mică insuflându-mi-se principii precum determinarea, perfecționismul, independența. Dar probabil că mai este vorba și de materialul genetic: suntem o familie de șefi de promoție și vice-șefi de promoție.

 

  • Care sunt valorile tale cele mai importante si cum ti-au influentat acestea deciziile profesionale?

Perseverența, determinarea și disciplina. Aceste trei valori m-au adus unde sunt astăzi.

 

  • Când ai ales cariera universitară sau ea te-a ales pe tine?

Am ales Universitatea Titu Maiorescu deoarece această universitate oferă multe oportunități de a crește din punct de vedere profesional. Este universitatea în care cred. Este cea mai performantă universitate privată din țară, cine nu și-ar dori să aibă șansa de a veni aici? Mă simt onorată să prezint și să reprezint profesia de farmacist în acest context.

Cariera didactică universitară a reprezentat un vis de-al meu încă din anii de liceu. M-am înscris la Facultatea de Farmacie tot în ideea să devin cadru didactic universitar. Nu m-am imaginat niciodată lucrând în altă parte în afară de învățământ și cercetare.

 

  • Cât de mult investești în propria educație?

 Investiția în propria persoană este cea mai importantă formă de investiție.

Investesc foarte mult în propria mea educație. Mai ales timp. Continuu. Timpul “liber” în cazul meu înseamnă timp de investiție și perfecționare profesională.

Particip continuu la conferințe, congrese, simpozioane, workshop-uri și cursuri de perfecționare.

Deasemenea citesc articole și cărți de specialitate. Investesc mult (din punct de vedere financiar) în cărți de specialitate. Așa cum făceam și în facultate: aproape toată bursa de merit o investeam în cărți.

Investesc în propria educație și prin cercetare științifică și prin cărțile pe care le scriu, pentru că aceste lucruri implică o documentare amplă în domeniu.

Pe lângă domeniul farmaceutic, m-am specializat și în ceea ce înseamnă on-line, de la grafică, blogging, la social media strategy și digital marketing, prin participare la cursuri practice în aceste domenii, având în derulare un proiect personal de suflet, website-ul www.alicepiperea.ro contine articole scrise de mine,  documentate din punct de vedere științific, vizând în general domeniul Health&Beauty, având rolul de a informa corect publicul larg despre diverse subiecte care aparțin acestui domeniu.

 

  • Care este rodul acestei investiţii?

Rodul acestei investiții este însăși cariera mea universitară în plină ascensiune.

Rezultatele sunt foarte bune, mai ales că am început să fiu “curtată” și de alți angajatori, dornici să mă “extragă” din învățământ, în contextul în care eu nu îmi caut la ora acuală alt job.  

Deasemenea am colaborări pe bază de proiecte în domeniul farmaceutic, care sunt o “prelungire” a activității de teaching din zona universitară și urmează și alte colaborări tot pe teaching, dar și pe cercetare.

Unul dintre exemple îl constituie Workshop-ul de steroizi și suplimente sportive, pe care l-am  susținut pe 3 februarie 2018. Cursul este organizat de Asociația Succes în Educație și Sport, este unul complex, documentat științific, în care se pune accentul pe steroizii androgeni anabolizanți și stimulantele utilizate în dopajul fizic.

 

  • Cum alegi cursurile care să te ajute la evoluția profesională și personală? Care sunt resursele tale?

Consider training-urile foarte utile deoarece este necesar să ne perfecționăm continuu, să fim la curent cu noutățile, indiferent de profesie.

Aleg cursurile în funcție de structură și de background-ul profesional al trainer-ului care susține cursul.

Resursele mele sunt reprezentate de articolele științifice și cărțile de specialitate.

 

  • Care sunt atuurile unui farmacist dupa părerea ta?

Atuul cel mai important al profesiei de farmacist este reprezentat de faptul că permite profesarea în absolut toate segmentele care implică medicamentul, nu numai în farmacia comunitară. Oricând există posibilitatea să te reorientezi dintr-un segment în altul, este adevărat, cu multă muncă și perseverență, dar se poate.

 

  • Cum percepi profesia de farmacist azi? Cum o percepeai când ai început să profesezi?

Când am început să profesez, nu aveam o percepție foarte clară asupra acestor aspecte, poate și datorită faptului că în facultate nu am beneficiat de consiliere în carieră.

Este clar că profesia de farmacist a suferit transformări treptate de-a lungul timpului și din păcate astăzi este asociată cel mai adesea cu eliberarea medicamentelor din farmacia comunitară, care din păcate în majoritatea cazurilor este o activitate mai mult comercială (mai ales în cadul lanțurilor de farmacii) bazată pe atingerea unor target-uri, asta dacă facem abstracție de activitatea de consiliere a pacientului (întâlnită din păcate doar în anumite cazuri).

Eu personal percep profesia de farmacist ca fiind una foarte complexă, farmacistul fiind specialistul din domeniul sănătății implicat în tot circuitul medicamentului, de la sinteza substanței active, până la eliberarea formei farmaceutice.

Profesia de farmacist înseamnă mult mai mult decât ceea ce se percepe superficial de către majoritatea celor care nu sunt specialiști în domeniu.

Pentru a-i aduce mai aproape pe specialiștii în domeniul medical, farma și chimie, de viitorii studenți și de cei interesați de aceste domenii, am creat un grup de Facebook .

 

  • Ce folosești cel mai mult din tot ce ai învățat?

Din tot ce am învățat până acum, utilizez cel mai mult capacitatea mea autodidactă, pe care am căpătat-o încă de mică, atunci când am înțeles că pentru a-mi îndeplini visul va trebui să lupt singură, pentru că nu primeam ajutor din partea părinților cu lecții suplimentare.

De asemenea, dintre toate cunoștințele pe care le-am învățat în timpul facultății, utilizez cel mai mult chimia, apoi farmacologia și toxicologia, prin prisma rolului de cadru didactic pe care îl am: pe lângă partea de teaching la nivel de facultate preponderant pe Toxicologie (care implică și Farmacologie și Chimie Analitică), ofer pregătire la chimie, în special Chimie Organică, până la nivel de facultate (inclusiv la nivel de facultate), celor care doresc să se pregătească pentru examenul de Admitere la Facultățile de Farmacie, Medicină și Medicină Dentară, BAC sau doresc să se perfecționeze la nivel de facultate.

 

  • Care este cel mai bun training pe care l-ai primit? 

Cea mai importantă concluzie la care am ajuns este că trebuie să înveți din nereușite, ca să poți să crești. Să vezi oportunitățile acolo unde alții văd doar piedicile. Să ieși din zona de confort, pentru că numai așa poți să crești. Lucrurile extraordinare necesită mult sacrificiu de sine, iar schimbarea necesită întotdeauna o nouă versiune personală.

Eu, personal, am crescut cel mai mult atunci când mi s-au pus piedici. La momentul respectiv m-am întristat, dar mai târziu mi-am dat seama că absolut fiecare obstacol m-a învățat o lecție, și că dacă nu ar fi fost acele impedimente-cheie, nu aș fi ajuns probabil niciodată aici.

 

  • Daca ar fi să te întorci în timp, ai mai alege această profesie?

Profesia de Farmacist este profesia pe care o iubesc, așa cum am declarant și într-unul din articolele mele (farmacist-profesia-pe-care-o-iubesc). Aș alege această profesie iar și iar, fără să stau pe gânduri! Deoarece mă împlinește din punct de vedere profesional, îmi permite să activez atât în domeniul chimiei, cât și în cel al farmacologiei și toxicologiei. Probabil că dacă aș fi urmat Facultatea de Chimie m-aș fi simțit (din perspectiva din care privesc acum) incompletă. Îmi dau seama că îmi place și latura specifică a profesiei de farmacist (farmacologia și toxicologia), nu numai chimiile, care sunt disciplinele fundamentale. Poți spune că îmi place variația, interdisciplinaritatea, îmi place să am o viziune mai amplă a lucrurilor și să profesez în ramuri diferite ale acestei profesii.

 

  • Care sunt punctele forte acestei profesii din perspectiva ta?

Profesia de farmacist este una dintre profesiile care asigură găsirea cu ușurință a unui loc de muncă, imediat după terminarea facultății. Mai mult decât atât, spre deosebire de alte profesii, profesia de farmacist oferă mai multe oportunități de angajare, nu numai în farmacia de circuit deschis, și anume: în practic toate departamentele companiilor producătoare de medicamente și de distribuție farmaceutică, farmaciile de circuit închis, profesia de reprezentant medical, laboratoarele de controlul calității alimentului, laboratoarele de toxicologie, laboratoarele de analize medicale, în domeniul nutriției și dietoterapiei, în domeniul de beauty, în Agenția Națională a Medicamentului, profesia de cadru didactic în sfera academică, cercetare farmaceutică și exemplele pot continua.  Este așadar, o profesie de viitor, în ciuda a ceea ce spun scepticii. Farmacistul are nenumărate oportunități de angajare și specializare în domenii anexe. Șansele de angajare sunt, trebuie doar să le identifici și să dovedești că poți, că ești competent.

 

  • Care sunt punctele slabe ale profesiei?

Punctele slabe ale profesiei de farmacist sunt mercantilismul și relația între medic și farmacist care ar trebui îmbunătățită.

 

  • Daca te-ai întoarce, ai schimba ceva din punct de vedere profesional?

Dacă m-aș întoarce în timp nu aș schimba nimic din punct de vedere profesional. Am iubit încă din liceu profesia didactică și tot cadru didactic universitar m-aș face: în domeniul chimiei sau farmaciei.

Știu că pare ciudat ce spun acum, însă facultatea de farmacie am urmat-o tot în ideea de a deveni cadru didactic universitar. Nu m-am gândit nicio clipă să lucrez în altă parte decât în cercetare și învățământ. Cu toate acestea, am lucrat și în farmacia de circuit deschis și în laboratoare și în industrie. Dar m-am întors tot în universitate. Într-o universitate deosebită.

 

  • Care este cea mai puțin plăcută experiență profesională?

 Cea mai neplăcută experiență profesională a reprezentat o mare piedică în urma căreia am ajuns unde sunt astăzi. Nu vreau să detaliez acest șir de experiențe și/sau să învinuiesc anumite persoane. Atunci m-am întristat tare mult, dar, privind înapoi nu pot decât să le mulțumesc din suflet acelor persoane pentru ceea ce mi-au făcut. La modul cel mai sincer. Dacă aș fi rămas acolo unde mi-aș fi dorit, nu aș fi avut nici 10% din oportunitățile pe care le am aici, la Universitatea Titu Maiorescu, nu m-aș fi dezvoltat nici 1% din cât m-am dezvoltat aici. Nu aș fi cunoscut atâția oameni și profesioniști total diferiți de cei din lumea din care am plecat.

Majoritatea piedicilor pe care le-am avut au constituit mari oportunități pentru mine.

 

  • Cum decurge o zi din viața ta profesională azi?

Viața mea profesională este foarte încărcată, întrucât mă dedic complet misiunilor didactice și de cercetare pe care le am, apar tot timpul noi proiecte, mereu sunt lucruri urgente de rezolvat sau invitații de onorat. De cele mai multe ori mă trezesc la ora 5.00 și ajung acasă abia pe la ora 20.00-21.00. Cu toate acestea reușesc să mențin un stil de viață sănătos, cu alimentație echilibrată, regim ușor hipocaloric și multă mișcare.

Cum sunt perceput ca profesionist astăzi? La acestă întrebare ar trebui să răspundă ceilalți.

La ora actuală am 11 articole științifice publicate, 15 cărți publicate în domeniile chimie și toxicologie, o carte în curs de publicare și alte câteva certificări importante.

Din punctul meu de vedere m-am dezvoltat din punct de vedere profesional foarte mult de când am terminat facultatea, în primul rând datorită faptului că m-am dedicat 100% acestei profesii și în al doilea rând datorită Universității Titu Maiorescu, care oferă oportunități mari de dezvoltare pe plan profesional.

Nu o data mi s-a întâmplat să fiu sunată de companii farmaceutice pentru angajare, în condițiile în care eu nu îmi căutam la momentul respectiv un alt job.

 

  • Ce faci in timpul liber?

 Bună întrebare. În timpul “liber” mă relaxez activ, adică fac tot ceva legat de profesie, facultate, pregătire profesională: citesc cărți de specialitate, articole de specialitate, scriu la articole sau cărți, pregătesc cursurile, laboratoarele, lecțiile sau particip la diferite training-uri.

Eu nu mă relaxez așa cum se relaxează majoritatea, eu de cele mai multe ori mă relaxez tot muncind. Altfel nu aș fi realizat atâtea lucruri. Sunt de părere că timpul “liber” trebuie fructificat tot în sensul creșterii noastre profesionale/personale. Așa văd eu lucrurile. Altfel, îl percep ca fiind timp “pierdut”, pentru care mă simt foarte vinovată.

Apropiații îmi spun că nu știu să mă relaxez, că sunt un individ „workaholic”, iar uneori îi exasperez cu un asemenea comportament. În cazul meu nu există weekend-uri sau vacanțe libere, decât foarte rar. Inclusiv în vacanța de vară de anul trecut mi-am luat laptotp-ul cu mine peste hotare și am lucrat consecvent aproape în fiecare zi.

În momentul în care mă simt suprasaturată, mai iau și pauze în care de regulă mă duc la sală și alerg (aproape zilnic) sau ies în oraș (atunci când nu sunt prea obosită).

Deasemenea mă relaxez desenând, lucrând la proiecte de Graphic Design și scriind articole pentru website-ul meu unde pot îmbina arta cu știința.

Îmi place să citesc și rareori mă uit la televizor.

 

  • Ce te motivează să mergi înainte? 

Nevoia de autodepășire și de perfecționare continuă. Nevoia de independență.

 

  • Ce ți-ai fi dorit să știi când erai la început de drum?

Că totul este relativ. Că nu există o rețetă universală a succesului și fiecare în parte trebuie să și-o găsească sau să și-o construiască singur. Că ceea ce îi face fericiți pe alții, poate pe tine nu te face fericit. Așa că nu trebuie să fii în competiție cu altcineva în afară de tine însuți.

 

  • 3 sfaturi celor care isi doresc sa faca cariera din profesia de farmacist

să aleagă această profesie din inimă, nu pentru bani;

-să se intereseze de la început ce presupune această profesie, care sunt perspectivele de angajare și ce presupune facultatea de farmacie;

-să dea tot ce este mai bun din ei pe parcursul facultății astfel încât să devină profesioniști cât mai buni.

 

  • 3 sfaturi tinerilor farmacisti

-să se perfecționeze continuu din punct de vedere profesional;

-să învețe să se adapteze la situații noi;

-să fie într-o continuă competitive cu ei înșiși.

 

Întrebări cu răspuns scurt:

 

  • Care este ritualul tău zilnic?

Mă trezesc în fiecare dimineață la 5.00 sau 6.00 (în funcție de zi), iau un mic dejun sănătos (salată), merg pe jos și/sau la sală (unde alerg 30 min -1 oră), lucrez 10-12 ore pe zi (în funcție de zi), (încerc să nu) sar peste masa de prânz, ajung acasă, evit (de cele mai multe ori) cina, în cel mai rău caz mănânc un fruct, rezolv restul de probleme stringente și mă culc.

 

  • Care este cel mai bun sfat pe care l-ai primit în cariera ta?

Că nu este important să ai cărțile bune, ci să le joci bine pe cele pe care le ai.

 

  • Ce/cine te inspiră în prezent?

Cei care văd oportunitățile unde alții văd doar piedicile.

###

Vă mulțumim pentru interesul aratat! Dacă ați găsit acest interviu util, interesant sau inspirațional, vă invit să ne lăsați comentariile voastre mai jos sau aici.

Pentru alte interviuri și pastile de inspirație urmariti-ne pe site sau pe pagina noastră de Facebook.

Facebook Comments
4 COMMENTS FOUND

leave your comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright by PharmaPro