Interviu cu un farmacist talentat

Pasiunea unui farmacist – Interviu cu Farm. Victor Seremet

Originar de peste Prut, din Teleneşti, Republica Moldova, Victor şi-a descoperit talentul pentru pictură şi desen înca de la 6 ani.

A urmat cursurile Scolii de Arte Plastice la îndrumarea profesoarei de matemetică din şcoala generală, care a observat că micul Victor avea un talent special. In timpul orelor de geometrie, el adăuga mai multe detalii decat era necesar figurilor geometrice pe care le desena cu o precizie uimitoare şi o viziune în spaţiu demnă de un architect.

Parcursul experienţei relocării în Romania a debutat la Suceava, unde a urmat liceul ca apoi să se mute în Bucureşti urmand Facultatea de Farmacie “Carol Davila”.

        După lungi căutări personale, Victor Seremet, acum farmacist de profesie, a revenit la dragostea pentru pictură şi desen acum 5 ani. De atunci, oricand are un moment liber îmbraţisează şevaletul si se lasă cuprins de imaginaţie.

A realizat peste 50 de lucrări şi schite şi acest hobby infloreşte. Printre figurile artistice pe care le admiră şi de la care se inspiră, se numără Salvador Dalli si Renee Magritte. Victor susţine că nu poate adera la un stil anume, lucrează în prezent la mai multe tabloruri şi schiţe în paralel, iar dualitatea ce ii guvernează personalitatea şi semnul zodiacal se manifestă şi în operele sale.

 

  • Cum ți-ai început cariera?

Mi-am început cariera într-o farmacie de comunitate si după câteva luni am primit o propunere de a lucra in domeniul înregistrării medicamentului. După încă doi ani am schimbat activitatea în domeniul studiilor clinice, pe partea de “regulatory”, unde lucrez și în prezent.

  • De ce farmacie?

Am ales farmacia din dorința de a ajuta oamenii și a interesului pentru științele naturale. De asemenea, farmacia este o disciplină cu aplicații practice si posibilități numeroase de cercetare. Partea experimentală și de a “face” (în sensul de preparare, testare și fabricare) m-au atras și ele.

  • Cine te-a susținut si te-a motivat de-a lungul timpului?

Deoarece a fost o decizie spontană, pe care am luat-o cu puțin timp înainte de a susține examenul de admitere, principala motivație a fost curiozitatea. Aceeasi curiozitate pe care acum o manifest in arta.

Iniţial mă pregătisem să urmez cursurile facultăţii de Medicină din Iaşi, însa soarta mi-a fost potrivnică şi astfel am ales calea Farmaciei.

  • Ce faci în prezent?

Pe plan profesional: în prezent lucrez în domeniul studiilor clinice pe partea de „regulatory”, de comunicare cu autoritățile ce autorizează studiile clinice și “start-up”, etape pregătitoare pentru începerea studiului clinic în cadrul unei companii multinationale.

Pe plan personal: sunt soţ si tatăl unei fetiţe extraordinare si…apoi desenez, pictez.

Iniţial a început ca o metodă de relaxare şi evadare din cotidian, însă treptat, treptat am ridicat-o la nivel profesional. Ceea ce o dată a început ca hobby este mai mult decat atat, este ceva fară de care nu pot trăi.

The eye – Victor Seremet
The silence – Victor Seremet

The future – Victor Seremet

 

  • Cum a apărut acest hobby?

Din punctul meu de vedere este mai mult decât un hobby. Dorința de a desena a existat mereu, dar nu eram conștient de ea. Primele amintiri sunt din perioada școlii. Când am început lecțiile de geometrie, profesoara de matematică m-a întrebat daca nu aș vrea sa studiez artele plastice sub îndrumarea fiului său care era artist și preda la o școala de arte plastice. Timp de un an de zile am urmat lecții de desen, pictură și istoria artelor, după care au încetat din motive pe care nu mi le amintesc prea bine.

În facultate, în cadrul laboratoarelor de botanică, alegerea creioanelor și reprezentarea țesuturilor, a detaliilor anatomice sau a florilor erau de maximă importanță pentru mine, exagerând în detalii.

The creation – Victor Seremet

 

Her – Victor Seremet

Acum 5 ani, când eram într-un magazin, la vederea unor creioane, pe care le studiam foarte atent cum arătă, cum miros, ce urme lăsă pe hârtie, s-a declanșat o cascadă de experiențe care m-au reîntors în timp la momentul când am încetat să mai desenez. Am cumpărat imediat creioanele și un bloc de desen. Câteva săptămâni le tot scoteam și mă uitam la ele, dar îmi era frică sa desenez ceva. Într-o zi mi-am făcut curaj și am schițat niște siluete. Deși nu eram mulțumit de rezultate, am simțit o eliberare că am început. Desenam obiecte, forme, reproduceam ilustrații din cărți. Am început să îmi achiziționez manuale de desen și să citesc din ele. De asemenea, în acea perioada am călătorit mai mult și oriunde mergeam, vizitam neapărat și muzeele de artă, unde poposeam mult în fața lucrărilor, observându-le detaliile. Tot din acea perioadă, am început să studiez în atelierele unor artiști locali.

  • Cum duci aceasta pasiune mai departe?

În continuare, studiez și exersez tehnici de artă vizuală. Experimentez cu diverse medii. Schițez diferite subiecte și îmi propun teme de dezvoltat ulterior.

  • Ce planuri ai pentru viitor?

Mi-aș dori să ilustrez cărți și să desenez o carte care să fie alcătuită doar din imagini, fără scris. De asemenea, aș vrea să îmi expun lucrările în cadrul unor expoziții.

The dream – Victor Seremet

 

  • Cum se îmbină talentul cu profesia?

Pentru mine talentul este mai degrabă un proces activ, în continuă dezvoltare decât ceva înnăscut. Deoarece etapa de formare a unui farmacist presupune procesare și asimilare de informații vizuale (planșe, scheme, diagrame, grafice, culori, texturi), înclinația spre artele vizuale m-a ajutat în procesul de învățare.

  • Te ajută faptul că pictezi?

Pentru mine pictatul este o forma de meditație și de contemplare a materialității acestei lumi. Este o formă de exprimare. Mă conectează la propriile emoții și la propriul subconștient, ceea ce mă ajută să mă cunosc mai bine.

The eye of wisdom – Victor Seremet
  • Crezi ca ajuți cu faptul că pictezi?

Sper ca da. Poate reprezenta o sursă de inspirație pentru alții. Poate fi o experiență pozitivă, la fel cum și pe mine mă încântă vederea lucrărilor altor artiști.

  • Unde iți putem admira opera?

Momentan lucrările mele sunt postate pe rețelele sociale. Aș vrea să le expun într-o galerie în viitor.

Deși, inițial, nu acesta a fost scopul realizării lor, am vândut câteva lucrări. Altele au fost executate la comandă. Sunt destul de atașat de lucrările mele, fiind ceva personal, iar vânzarea lor reprezintă o asigurare că vor fi păstrate în condiții corespunzătoare.

Beneath the darkness – Victor Seremet

 

  • Ce sfat ai pentru farmaciștii din comunitate?

Să fie curioși și să își actualizeze permanent cunoștințele. Să fie la curent cu ce se întâmplă în domeniile de aplicare a profesiei de farmacist.

  • Ce sfat ai fi vrut sa primești tu in cariera ta?

Să fi studiat mai multe domenii conexe profesiei de farmacist ce nu erau cuprinse în curricula de învățământ.

  • Care este ritualul tău zilnic?

Rutina mea zilnica conține invariabil desenul, începând de la prima oră a dimineții când îmi beau cafeaua, încep să desenez. Un exercițiu important este observația, chiar dacă nu am la îndemână instrumentele de desen, vizualizez pe parcursul zilei, prin locurile unde merg, împrejurimile, oamenii și încerc să îmi extind vocabularul vizual. După programul de muncă, de obicei seara, mă dedic lucrărilor mai complexe. În timpul călătoriilor schițez și desenez crochiuri ce vor constitui bazele unor lucrări mai mari.

  • Ce te inspiră?

Mă inspiră în general oamenii: alți artiști, persoanele cu care interacționez, oameni străini din transportul în comun, muzicieni, scriitori, dar și natura și alte arte precum muzica, literatura. O altă sursă importantă de inspirație sunt călătoriile, atunci când intru în contact cu alte culturi, descopăr lucruri deosebite.

  • Ce te motivează să mergi înainte?

Dorința de a crea și de împărtăși cu restul lumii lucrările mele.

Facebook Comments

leave your comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Copyright by PharmaPro